Marilen Pirtea, președinte interimar PNL Timiș

Schimbare la vârful PNL Timiș. Conducerea partidului a fost preluată de liberalul Marilen Pirtea. Decizia a fost luată în cadrul Biroul Permanent Național al PNL, ce a avut loc duminică seara.

Postul de președinte interimar al PNL Timiș a rămas liber după ce Vasile Blaga a fost numit secretar general adjunct al PNL.

„În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată ieri seară, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui nou președinte interimar al organizației PNL Timiș, după nominalizarea senatorului Vasile Blaga pentru poziția de secretar general adjunct al PNL. Prin decizia BPN, deputatul Marilen Gabriel Pirtea a fost numit președinte interimar al PNL Timiș.”, au anunțat reprezentanții PNL Timiș.

Marilen Pirtea a fost până în prezent președinte interimar al PNL Timișoara.

Marilen Pirtea este și rectorul Universității de Vest din Timișoara.