România nu are nici în această dimineață de 9 ianuarie un ministru al Educației, după demisia oficializată din 22 decembrie a lui Daniel David. Cum printre numele vehiculate se afla și Marilen Pirtea, care a spus că va răspunde după sărbători (nu a precizat și care și mai ales, CÂTE sărbători), ar fi fost de bun-simț ca rectorul UVT, PNL și Ilie Bolojan să clarifice situația zilele acestea.
Într-un gest de dispreț total față de educație și față de datoria pentru propria țară (dacă mai există acest concept), Bolojan și compania din țara în suspans. Iar Pirtea nu alege discreția în perioada aceasta, până se limpezesc apele, ci iese în evidență prin comunicate de presă. Azi despre educația pe tot parcursul vieții. „Învățarea pe tot parcursul vieții este o condiție necesară pentru a păstra competitivitatea economică, pentru adaptabilitatea forței de muncă la dinamica muncii și creșterea coeziunii sociale. Decizia strategică nu este dacă România își permite să investească în învățarea pe tot parcursul vieții, ci dacă își permite să nu o facă. Învățarea pe tot parcursul vieții nu este doar o reformă educațională, ci este o reformă de dezvoltare națională. Politicile care consolidează capacitatea oamenilor de a învăța pe tot parcursul vieții construiesc, în mod direct, capacitatea României de a face față viitorului. Viitorul nu aparține universităților care predau mai mult, ci celor care permit oamenilor să învețe mai mult – pe tot parcursul vieții”, teoretizează Pirtea.
Într-un comunicat interminabil în care bate apa în piuă pe acest subiect, parlamentarul care mai e și președinte al PNL Timiș, detaliază un lucru simplu. Nu este clar dacă Pirtea vrea să bată șaua să priceapă iapă ca visul lui e să fie ministru, dar lașitatea îl împiedică să o spună direct, sau dacă încearcă să abată atenția de la discuția despre el ca potențial ministru și să se portretizeze ca un rector preocupat de propria universitate, în care apare, de obicei, o zi pe săptămână, când nu e la Parlamentul României. „Instituțional, putem activa învățarea pe tot parcursul vieții prin înființarea unor mecanisme inter-ministeriale de coordonare (Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Economiei și Digitalizării), prin crearea de parteneriate între universități, angajatori și autorități locale, odată cu dezvoltarea de ecosisteme regionale de competențe, în care universitățile trebuie să devină hub-uri regionale de dezvoltare”, mai spune Pirtea.



