Marcel Romanescu: 120 de milioane de euro, investite în ultimii 4 ani, în școlile din Târgu Jiu

120 de milioane de euro au fost investite, în ultimii 4 ani, în unitățile de învățământ din municipiul Târgu Jiu, a declarat, luni, la debutul  noului an școlar, primarul Marcel Romanescu.

”Sunt sume considerabile, pe care nu le-am avut niciodată alocate învățământului târgujian”  a afirmat edilul.

Romanescu a fost prezent la festivitatea de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, acolo unde s-au făcut lucrări de consolidare și reabilitare, în valoare de 14 milioane de lei, după cutremurele din 2023.

După 3 ani de lucrări de reabilitare ample, luni, toți cei peste 1300 de elevi au revenit în sălile Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”, a declarat directorul Cristina Goanță.

Se așteaptă, acum, și modernizarea corpului de clădire în care va funcționa învățământul primar.