Programul ”Cutia Bebelușului”, derulat de Salvați Copiii și Asociația SAMAS, ajunge și în Timiș. 350 de mame din comunități vulnerabile vor primi cutii cu 64 de produse esențiale pentru îngrijirea unui nou-născut.
Aceste cutii vor ajungr în 100 de comunități din Timiș. Șapte specialiști locali și medici de familie înlesnesc ca pacheutl să ajungă la cine chiare are nevoie. “Cred că este unul dintre cele mai frumoase, realiste și valoroase proiecte dedicate sprijinirii tinerelor mame. Privirea lor, care trece de la teamă și nesiguranță la speranță și recunoștință, ne umple inimile și ne dă forța să mergem mai departe, ca o echipă unită în jurul copilului, mamei și nevoilor lor profunde”, a precizat Venera Bucur, medic de familie din Jimbolia ce colaborează cu Salvați Copiii.
Scopul principal al acestui program este reducerea mortalității infantile. “Am folosit fiecare produs din cutie iar informațiile mi-au fost de mare folos, mai ales că eram la primul copil când am primit cutia și mă simțeam nesigură. Am căpătat încredere și vă mulțumesc că nu am fost singură!”, a spus Anda, beneficiară a programului din Jimbolia.
Cutia Bebelușului conține: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii.
Organizația transmite că și cutia poate fi utilă odată goală, pentru ca bebelușul să doarmă în ea, în lipsă de condiții mai confortabile.



