Administrația locală din Municipiului Lugoj va organiza alegerile pentru funcțiile de delegat sătesc în localitățile Tapia și Măguri. Acestea vor avea loc pe 26 februarie 2025, iar cei aleși vor trebui să reprezinte interesul cetățenilor din satele cu pricina, în ședințele de Consiliu Local, însă fără a avea drept de vot.
Delegatul sătesc este ales pe durata mandatului consiliului local și este asimilat aleșilor locali, fără a avea drept de vot.
„Pot depune candidaturi cetățenii români cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani și au domiciliul pe raza localității în care urmează să fie aleși.
Candidaturile pentru funcția de delegat sătesc se depun la sediul Primăriei municipiului Lugoj, până la data de 21 februarie 2025.
La adunarea sătească pot participa toți cetățenii cu drept de vot care au domiciliul în satele Tapia, respectiv Măguri.
Rezultatele alegerilor se vor consemna într-un proces-verbal, care va fi înaintat secretarului general al unității administrativ-teritoriale în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale referitoare la exercitarea mandatului”, anunță reprezentanții Primăriei Municipiului Lugoj.



