UDMR nu va susține noua Lege a salarizării dacă aceasta va duce la scăderea veniturilor unor angajați din sistemul public. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, contestă inclusiv varianta prin care eventualele pierderi salariale ar urma să fie acoperite temporar prin sporuri.
Negocierile pe noua Lege a salarizării intră într-o etapă decisivă, în condițiile în care actul normativ este legat de un jalon din PNRR, iar termenul indicat pentru adoptare este 31 august. Miza financiară este de 770 de milioane de euro.
Kelemen Hunor spune însă că UDMR are o „linie roșie” peste care nu este dispus să treacă.
„Eu insist foarte ferm ca veniturile să nu scadă. Putem susține legea doar dacă nu există o scădere a veniturilor”, a declarat liderul UDMR.
Una dintre problemele semnalate privește situațiile în care, prin noua grilă, salariul de bază ar rezulta mai mic decât venitul actual, diferența urmând să fie compensată printr-un spor temporar. Kelemen Hunor consideră o asemenea soluție incorectă, invocând exemplul unui profesor cu 25 de ani de vechime căruia noua grilă i-ar evalua munca la un nivel inferior, pentru ca ulterior diferența să fie completată separat.
În plus, liderul UDMR atrage atenția că nu este suficient ca legea să stabilească noi salarii, ci trebuie precizat clar și de unde vor veni banii pentru aplicarea ei. Formațiunea nu susține finanțarea prin noi majorări de taxe sau prin tăieri suplimentare de la investiții.


