Tinerii din Timiș care vor o carieră de pompier se pot înscrie pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. ISU Timiș a început recrutarea candidaților, iar prima etapă se desfășoară până pe 4 octombrie. Cererile se trimit exclusiv online.
„Acum ai șansa unei cariere de salvator!”, este mesajul prin care ISU Timiș îi încurajează pe tineri să participe la sesiunea de admitere septembrie–decembrie 2026.
Cererea-tip de înscriere și, după caz, consimțământul pentru solicitarea extrasului de cazier judiciar trebuie completate, semnate și trimise la adresa office@isutm.ro, în perioada 15 septembrie – 4 octombrie, inclusiv sâmbăta și duminica.
După înscriere, candidații au până pe 21 octombrie pentru completarea dosarului, dată până la care se desfășoară și evaluarea psihologică. Urmează probele fizice, programate între 28 octombrie și 4 noiembrie, iar pe 7 noiembrie va avea loc evaluarea cunoștințelor.
Candidații care se vor încadra, în ordinea notelor finale, în numărul locurilor scoase la concurs vor trece apoi prin examinarea medicală, în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie. Rezultatele finale sunt programate să fie afișate pe 21 decembrie.
Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Serviciului Resurse Umane al ISU „Banat” Timiș, la numărul 0770 850 476, sau direct la sediul inspectoratului de pe strada Înfrățirii nr. 13 din Timișoara.



