Schimbările constante la care este supusă limba română dezvoltă derapaje și diferențe mari între vocabularul activ (înțelegem prin acesta cuvintele utilizate cotidian de către locutori în situațiie de comunicare cotidiană) și româna standard/literară.
Fie că ne raportăm la greșeli curente (în scriere, în pronunție, în articulare, în flexiune), fie că ne raportăm la greșeli de acord gramatical sau îmbinări de termeni mai puțin potrivite, este important să (ne) păstrăm mereu aproape de lucrările cu act normativ. Mă adresesez astfel în mod special celor care vor să urmeze un parcurs universitar care presupune admitere din teoria și practica analizei gramaticale.
Una dintre cele mai controversate ipostaze în care sunt puși cei care susțin acest tip de admitere este legată de schimbările produse în noul DOOM. Și nu numai.
Vorbim, deci, astăzi despre trei dintre situațiile cu bucluc.
1. Când pronunțăm pe ,,x” [ks]?
– la început de cuvânt, urmat de o vocală (xilofon, xenon);
– în interiorul cuvântului, în 3 situații:
a) înainte de consoane (excavator);
b) între vocale (taxă) – dar în neologisme, [gz]: auxiliar, exact, exotic;
c) după ,,n” și ,,r” (anxios).
2. Când și cum este tolerată lipsa articolului hotărât enclitic ,,-l”?
a) în scris – recomandat în cazul exprimării solemne oficiale;
b) în vorbire – considerat o forma de hipercorectitudine. Astfel, nu e deloc greșit să pronunțăm ,,Omu’ e trecător.”
3. Înainte de ,,p” sau ,,b” scriem întotdeauna ,,m”, cu excepția:
a) cuvintelor neadaptate (input);
b) compuselor cu elementul ,,-avan” (avanpost, avanpremieră).
Țipluică Adelaida Evelina
