Incursiune inedită în timp, la Jimbolia

Casa de Cultură a Orașului Jimbolia și Muzeul Presei „Sever Bocu” au organizat vineri, 10 ianuarie, începând cu ora 22, un tur ghidat prilejuit de împlinirea a 80 de ani de la deportarea șvabilor bănățeni în URSS.

 

Evenimentul și-a dorit să îi întoarcă în acele timpuri pe cei prezenți. Oamenii au putut afla informații prețioase și lucruri prea puțin știute legate de cei care au trăit deportarea de propria piele.

 

Etapele turului

– Punctul de început al periplului a fost casa familiei Koch, aflată în Jimbolia pe strada Liviu Rebreanu, la numărul 33. Aici atenția a căzut asupra ridicării forțate și a contextului în care s-a petrecut surghiunul.

-Cea de-a doua oprire a fost la Casa de Cultură, loc de detenție timp de 4 zile pentru circa 500 de persoane.

-La Biserica Romano-Catolică „Sfântul Vendelin“ s-a oficiat o slujbă de pomenire, cu accent asupra tuturor celor implicați în evenimentul din ianuarie 1945.

-La stația de cale ferată, locul atâtor despărțiri definitive, au fost evidențiate mărturiile câtorva jimbolieni cu privire la încărcarea oamenilor în vagoane pentru vite și plecarea înspre necunoscut.

 

 

Între 14 și 22 ianuarie 1945, peste 900 de persoane au fost deținute de armata rusă și trimise la muncă forțată în Uniunea Sovietică. Mai mult de 100 de jimbolieni nu s-au mai întors niciodată.