Imagini impresionante în Serbia

Sunt zile bune de când la Novi-Sad sunt organizate proteste masive. De la o zi la alta lucrurile par să fie tot mai agitate și nu liniștite. Miile de oamenii care ies în stradă sunt mai înverșunați ca niciodată și speră într-o schimbare. Imaginile venite de la vecinii sârbi sunt impresionante. Zi și noapte orașul este împânzit de cetățeni supărați și dornici să se revolte.

Studenţii au jucat un rol principal în protestele care s-au transformat în cea mai importantă provocare din ultimii ani la adresa puternicului lider populist al ţării, preşedintele Aleksandar Vucic.

 

În afară de Novi Sad şi Belgrad, în întreaga Serbie au avut loc zilnic proteste şi blocaje ale traficului, adesea marcate de incidente, inclusiv şoferi care au intrat cu maşinile în protestatari.

 

Manifestații au avut loc aproape zilnic după moartea a 15 persoane în urma prăbușirii, pe 1 noiembrie, a unei părți a acoperișului gării din Novi Sad, care tocmai fusese renovată. Accidentul a alimentat furia sârbilor împotriva corupției și a absenței controalelor în marile proiecte de construcție și l-a constrâns pe prim-ministru să demisioneze.