Proiect important accesat de autoritățile din comuna Dumbrăvița! Iluminatul public va fi înlocuit cu unul modern și economic. După montarea noilor lămpi stradale, facturile vor scădea considerabil, speră autoritățile locale.
Proiectul se numește „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Dumbrăvița, județul Timiș” și a fost deja scos la licitație. Valoarea lui este de 1,7 milioane de lei.
Autoritățile locale așteaptă acum firmele interesate să realizeze această investiție. Ele își pot depune ofertele până la data de 16 decembrie 2024.
Proiectul va fi atribuit societății care va veni cu cel mai bun raport calitate – preț, anunță administrația comunei Dumbrăvița.



