Poliția locală din Dumbrăvița, județul Timiș, a luat la pas localitatea. Oamenii legii vor să se asigure că mașinile de poliție, pompieri sau ambulanțele au loc să intervină pe străzi. Cei vizați sunt cetățenii care au obligația să lase cale liberă autospecialelor.
Un alt aspect important:fiecare imobil trebuie să aibă numărul pus la vedere.
„Este în plină desfășurare acțiunea Poliției Locale de informare a proprietarilor că au obligația, în conformitate cu HCL nr. 27/2016 și HCL 111/2017, de a afișa la vedere numărul de imobil, de a instala cutie poștală și de a menține curățenia în dreptul imobilelor și a terenului aferent.
În acest mod sunt evitate situațiile în care mașinile de intervenții (salvare, pompieri, poliție) nu identifică adresele cetățenilor care le-au apelat”, anunță autoritățile locale din localitatea Dumbrăvița.



