Explozie la Dumbrăvița. A murit tatăl directorului medical SAJ Timiș 

Tragedie în familia directorului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Timiș. Tatăl acestuia a fost găsit decedat de pompieri după ce la centrala termică a casei a avut loc o explozie.

„În această seară, în jurul orei 22:20, am fost sesizați prin SNUAU 112 despre o posibilă explozie la o locuință în comuna Dumbrăvița.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SAJ cu medic.

La sosirea la locul intervenție a fost găsită în curtea casei o victimă de sex masculin, cu vârstă de aproximativ 80 ani, decedată.

Facem precizarea că explozia nu a fost urmată de incendiu și s-a produs în camera tehnică a centralei termice pe lemne. Plutonier Zorița Mircov” anunță I.S.U. Timiș