„Dorel” a uitat un stâlp în mijlocul drumului

Situație de râsu’-plânsu’ în județul Arad. După lărgirea șoselei, un stâlp a ajuns să troneze în mijlocul drumului şi pune în mare dificultate şoferii care trec în zonă. Până va fi remediată problema, banda de circulaţie nou construită va fi închisă.

 

Drumul care leagă orașul Sântana de Comlăuş a fost asfaltat recent printr-o investiţie de 32 de milioane de lei. Autorităţile locale au decis să lărgească şoseaua într-o curbă periculoasă. Aşa că au mai construit o bandă, însă stâlpul de curent, aflat până atunci pe marginea drumului a ajuns în mijlocul carosabilului.

 

„Este cel mai frumos stâlp din România, accident periculos. Unde ai mai văzut dumneata așa ceva, să rămână stâlpul în drum?”, s-a întrebat un șofer.

 

Constructorul a cerut societăţii de electricitate să mute stâlpul încă din luna iulie. Însă, potrivit legii, compania are la dispoziţie 628 de zile să se conformeze. Adică aproape doi ani. Iar procedura nu va fi simplă, pentru că stâlpul susține fire de curent electric şi cabluri de telefonie mobilă şi televiziune.

 

Pe traseul asfaltării mai sunt încă cinci stâlpi de electricitate care ar trebui să fie mutaţi, aşa că nu este exclus ca situaţia să se repete.