Decizie revoltătoare a magistraților în cazul cunoscutului afacerist care ar fi pus la cale planul de răpire al celor trei copii ai săi. Adrian Marțian este cercetat în stare de libertate!
Acesta a petrecut o noapte în spatele gratiilor, dar după ce i-a expirat ordonanța de reținere, a fost pus în libertate. Este cercetat fără vreo măsură preventivă.
Când a ieșit de la audieri, Marțian a declarat că tot ce i se întâmplă este un abuz. Polițiștii au cerut arest preventiv, însă instanța din Deva a respins propunerea oamenilor legii și au dispus ca omul de afaceri să fie cercetat în stare de libertate.
Marțian a fost găsit în Serbia. Avea cu el și cei trei copii de 7, 9 și 11 ani, pe care chiar el i-a dat dispăruți. Ei se află acum într-un centru al DGASPC Hunedoara.
Marțian e cercetat pentru nerespectareaa măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.



