Un cetățean certat cu bunul simț a fost amendat de oamenii legii. Acesta a aruncat niste pachete pe marginea unui drum, dar awb-ul de pe ele i-a condus pe polițiști până la el.
„Ieri, Poliția Locală Ghiroda a identificat persoana responsabilă pentru abandonarea a doi saci cu deșeuri reciclabile, pe baza unui AWB găsit la fața locului. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 500 de lei, iar deșeurile au fost ridicate și predate unui operator autorizat.
De asemenea, colegii noștri au intervenit prompt după ce au observat o postare pe un grup de Facebook al comunei, ridicând deșeurile și contribuind astfel la menținerea curățeniei.
Mulțumim celor care ne semnalează astfel de cazuri și reamintim că abandonarea deșeurilor este sancționată conform legii. Doar lucrând împreună putem avea o comună mai curată!”, anunță autoritățile locale din Ghiroda.



