Cum ține muzeul din Timișoara hoții la distanță

Muzeul Național de Artă din Timișoara a investit sume considerabile, în ultimii ani, pentru a putea găzdui colecții de renume mondial. Acum, de pildă, poate fi admirata expoziția „Caravaggio și discipolii săi”, evaluată la 82 de milioane de euro.

Cel mai valoros tabloul este „Băiat mușcat de șopârlă”, pictură barocă, realizată în 1597. Deși la prima vedere pare că pânza a fost doar agăţată de perete, de fapt, este protejată de sisteme sporite de siguranţă.

Și operele lui Constantin Brâncuşi, evaluate la peste 500 de milioane de euro, au atras, la muzeul din Timișoara, peste 130 de mii de vizitatori între 2023 și 2024. Investițiile în securitate au început în 2022, iar valoarea lor a depășit un milion de euro.

Fiecare colț al clădirii este supravegheat cu un sistem video performant. Un dispecer vizionează imaginile în permanență.

Noaptea se activează un sistem de senzori, iar orice mișcare declanșează alarme. Acestea ajung atât la firma de pază, cât și la poliție.

Ferestrele sunt considerate puncte sensible, așa că toate au fost blocate – nu pot fi deschise din exterior.