Doi cățeluși au fost salvați, în cea de-a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, dintr-un incendiu, de către pompierii din Orăștie. Din nefericire, al treilea pui nu a supraviețuit.
„Colegii noștri au intervenit de urgență în urma unui apel la 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă din localitatea Vaidei. Incendiul, care cel mai probabil a izbucnit din cauza coșului de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile, a afectat camera centralei și o parte din podul și acoperișul casei.
Pompierii au acționat cu promptitudine, reușind să lichideze focul în limitele găsite și să protejeze locuința. În urma evenimentului, proprietara a suferit un atac de panică și a fost asistată medical de către paramedici, fără a fi nevoie de transportul acesteia la spital.
Cei doi cățeluși au fost evacuați din camera centralei”, anunță ISU Hunedoara.



