Cascadorie pe patru roți! Un tânăr de 18 ani, beat și fără permis, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan și s-a răsturnat cu mașina. S-a întâmplat pe un drum comunal din comuna Prilipeț, din Caraș-Severin. Deși mașina a fost făcută zob, tânărul de la volan s-a ales cu doar câteva zgârieturi.
Șoferul de ocazie a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în fața unui imobil.
„În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost transportat la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
De asemenea, în urma verificărilor polițiștilor a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a anunțat Poliția.


