Casă scoasă la licitație de primăria Buziaș

O casă, situată în orașul Buziaș a fost scoasă la licitație de administrația locală. Imobilul, care „vine la pachet” și cu o suprafață mare de teren, se află mai exact, în localitatea componentă Silagiu.

Data limită până la care cei interesați de această licitație pot trimite ofertele este 16 decembrie 2024.

„Licitație publică pentru vânzarea imobilului – construcție (casă) în suprafață construită de 119 mp și teren intravilan în suprafață de 2.331 mp, înscris în CF nr. 404007, situat în Buziaș, localitatea Silagiu nr. 40, aparținând domeniului privat al orașului Buziaș. Vânzarea se face în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 77 din 18.11.2024 și O.U.G. nr. 57 din 2019”, se arată în anunțul postat de reprezentanții Primăriei Buziaș.