Vacanța de schi din februarie 2025 sau vacanța mobilă, așa cum mai este numită, are loc în perioada 10 februarie – 2 martie 2025, dar datele exacte variază în funcție de județ.
Elevii din Timiș vor avea vacanța de schi în perioada 17 – 21 februarie. La fel și elevii din județele: Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.
Următoarea vacanță va fi între 18 aprilie și 27 aprilie. În 2025, Paștele ortodox și cel catolic au loc pe 20 aprilie.
Această vacanță de primăvară vine după finalizarea modulului 4. În total, un an școlar are 5 module. Anul acesta, vacanța de Paște este mai scurtă decât în alți ani, având doar 10 zile, spre deosebire de anul școlar 2023-2024, când au fost 12 zile de vacanță de Paște. În anul școlar trecut, elevii au avut vacanță între 27 aprilie 2024 și 7 mai 2024, Paștele fiind pe 5 mai.
Vacanța de primăvară ține doar o săptămână: 18 aprilie (vineri) până pe 27 aprilie (duminică).
Apoi, elevii se întorc în bănci pe 28 aprilie 2025 și vor continua cursurile până pe 20 iunie, când se termină anul școlar și urmează vacanța de vară. Următorul an școlar, 2025-2026, începe pe 8 septembrie 2025.



