După ani în care călătorii au învățat că ora de sosire a trenului poate fi mai degrabă o sugestie decât o certitudine, ministrul Radu Miruță anunță reguli noi la CFR SA. Viitorii șefi ai companiei vor fi evaluați după criterii ceva mai apropiate de experiența pasagerului: întârzieri, restricții de viteză, pierderi și investiții. Iar dacă performanța nu apare, ar putea dispărea bonusurile.
Ministrul a anunțat că a semnat Scrisoarea de așteptări pentru viitorul Consiliu de Administrație al CFR SA, pentru mandatul 2027–2031.
„Schimbăm regulile jocului la companiile de stat din transporturi pentru a încuraja performanța”, spune Radu Miruță.
Și, de data aceasta, „performanța” ar urma să fie măsurată. Inclusiv în minutele pe care pasagerii le petrec așteptând ca trenul să recupereze o întârziere care, uneori, pare să aibă propriul mers al trenurilor.
CFR SA va trebui să măsoare întârzierile provocate de infrastructură pentru fiecare tren și să publice lunar datele. Compania va avea și programe pentru eliminarea restricțiilor de viteză, iar rezultatele ar trebui traduse într-o unitate de măsură foarte ușor de înțeles de călători: minute câștigate pe traseu.
Nici pierderile financiare nu mai scapă de tabel. Potrivit noilor obiective, pierderea CFR SA ar trebui redusă cu cel puțin 5% pe an, fără ca rezultatul să fie obținut prin vânzarea activelor, tăierea lucrărilor de întreținere sau amânarea investițiilor. Costurile de mentenanță ar trebui, la rândul lor, să scadă cu 2% anual, în termeni reali.
Poate cea mai interesantă noutate pentru viitorii administratori ține de bani. Remunerația variabilă va putea fi acordată numai dacă gradul de realizare a indicatorilor ajunge la minimum 85%. Sub acest prag, bonusul va fi zero. Pentru fiecare proiect important va exista și un administrator responsabil, al cărui nume va fi public.
Miruță rezumă schimbarea într-o formulare care lovește exact într-una dintre vechile probleme ale sistemului:
„Calea Ferată Română nu duce lipsă de planuri. A dus lipsă de răspundere. De azi, răspunderea are indicatori, termene și consecințe”, a transmis ministrul.
Pe hârtie, așadar, trenul reformei CFR pare gata de plecare: are indicatori, termene, responsabilități și chiar sancțiuni. Rămâne de văzut dacă, de data aceasta, pleacă la ora trecută în program.



