Aura Danielescu, inspectorul școlar general din Timiș, în război cu un primar 

Aura Danielescu, cea care ocupă funcția de inspector școlar general în cadrul ISJ Timiș a făcut de curând o postare controversată pe pagina sa de Facebook. În rândul cunoscuților ei este deja cunoscut că are o problemă cu primarul localității în care ea locuiește, Mașloc și administrația locală care pare că e un fel de stat în stat acolo.

Cu fiecare ocazie aceasta semnalează câte o neregulă din zonă.

 

„Jaful de la Mașloc, sper din suflet să fie cunoscut de toți cetățenii comunei și lupta pentru putere, pentru ciolan, să înceteze! #Apati #Alin, vestit transportator de lemne în zonă, cărăuș specializat, în loc să fie reprezentantul oamenilor pe mandatul primit de la ei, umblă din casă-n casă, la toți consilierii locali, asigurându-se că aceștia îl votează, să ajungă #viceprimar#.

Oare ce urmărește? Poate știu colegii lui de la AUR, așa zișii luptători pentru dreptate, cum se fac înțelegerile de către consilierii AUR, pentru a ajunge la putere, chiar și într-o mică comună din județul Timiș.

Oare a citit, a fost capabil, domnul #Apati, raportul Curții de Conturi? A aflat că în timp ce cetățenii comunei locuiesc în sate, ce arată mai rău decât în 1990, #angajații #Primăriei Mașloc își dau #prime de Crăciun și Paște, pentru meritul de a putea pleca la ora 14,00-15,00 din Primărie și a face…ceea ce vor ei.

În timp ce copiii din comună nu au primit o ciocolată de Crăciun, ei au primit, spune #Curtea de Conturi:

 

„Cu privire la plata nelegală a primelor de Crăciun și de Paște, către angajații primăriei”

Urmare verificărilor efectuate s-a constatat că în perioada 2021-2023, #din bugetul UATC Mașloc, angajaților UATC Mașloc #li #s-au #acordat #prime #de #Crăciun și #de #Paște, după cum urmează:

Noiembrie 2021- prime Crăciun în sumă totală de 30.600 lei;- Noiembrie 2022- prime Crăciun în sumă totală de 32.300 lei;- Martie 2023-prime Paște în sumă totală de 23.750 lei.

#Oare ce merite trebuie să ai, să fii atât de norocos?” A scris pe pagina sa de socializare, Aura Danielescu.

 

Iar în urmă cu câteva zile Aura Danielescu a arătat cum copiii din Mașloc nu mai au unde să iasă la joacă pentru că singurul parc a fost închis. Locul era foarte periculos. Lemne rupte, rugină, o evidentă lipsă de reabilitare.

 

„Cand se fura, se fura si nimanui nu-i pasa! OPC Timis a luat decizia de a proteja copiii din comuna Masloc! Ma intreb cat trebuie sa se mai descopere din furturile si ilegalitatile comise, pentru ca toti sa luam atitudine si #Primarul #comunei #Masloc sa plateasca la propriu si figurat pentru cum a distrus totul in satele…candva frumoase ale comunei noastre! Parcul din Mașloc a fost construit in 2006 cu 2000 dolari de catre Centrul

de resurse pentru comunitatile de rromi! Pe mandatul Primarului #Lupu #Ionel, acesta a fost #modernizat, pastrandu-se o mare parte din componente, dar folosind din banii bugetului local, modica suma de #aproximativ #50 mii #euro!

Ne bucuram si ne mandrim cu Primarul din Masloc!” A explicat revoltată Aura Danielescu.