Alfred Simonis, noul președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Alfred Simonis a fost ales în funcția de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Șeful Consiliului Județean Timiș este cel mai tânăr președinte ales din istoria asociației. El a obținut această funcție cu unanimitate de voturi.

 

 

Simonis este primul președinte de consiliu județean din vestul țării ales în această funcție

„Astăzi am fost ales președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și vreau să le mulțumesc colegilor din țară pentru votul acordat. Este o funcție care implică multă muncă și responsabilitate mai ales acum, când vorbim despre o descentralizare reală, despre digitalizarea serviciilor publice, reformă administrativă sau atragerea mult mai multor fonduri europene.

UNCJR este un forum de dialog, coordonare și mai ales de susținere a proiectelor regionale și naționale, dar această structură nu trebuie să mai fie doar un simplu observator, ci e nevoie de o implicare directă în zona administrativă. I-am asigurat pe colegii mei din celelalte județe că vocea lor va fi auzită și respectată în toate deciziile majore”, a transmis Alfred Simonis.