Funcție nouă pentru vicepreședintele Consiliului Județean Timiș! Alexandru Iovescu a preluat conducerea Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Acesta promite o nouă abordare a activității ATOP, mai exact, una dinamică.
Alexandru Iovescu promite că întâlnirile de lucru vor avea loc doar „pe teren”.
„În cadrul primei ședințe de lucru mi-am dat seama că membrii ATOP sunt oameni practici, orientați spre acțiune. Îmi propun ca, de acum înainte, întâlnirile să se desfășoare în județ, direct în teren, în orașe sau comune, unde să stăm de vorbă cu oamenii și autoritățile locale. Vom lua decizii mai informate și mai adaptate la nevoile comunităților. Am testat modul acesta de lucru când am mutat ședințele comisiei pe care am condus-o în mandatul anterior de consilier județean și am văzut că funcționează”, a declarat noul președinte al ATOP Timiș.
Alexandru Iovescu își dorește o colaborare mai strânsă cu cetățenii, cu școlile, cu administrațiile locale și cu forțele de ordine. Acesta își propune să viziteze mai multe unități de învățământ, unde să inițieze campanii împotriva consumului de droguri, cu accent pe prevenție.
„Mulțumesc colegilor mei care au avut încredere să mă aleagă în poziția de președinte! Contez pe sprijinul tuturor, poliție, jandarmi, pompieri, reprezentanți ai comunității și consilieri județeni”, a adăugat Iovescu.



