Afaceristul suspectat că și-a răpit copiii rămâne în libertate

Adrian Marțian rămâne liber. Tribunalul Hunedoara a respins azi contestația procurorilor care au cerut, în continuare, arest preventiv pentru omul de afaceri. Și de această dată, instanța a stabilit ca acesta să fie cercetat în libertate.

Decizia instanței este definitivă.

„Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva încheierii penale nr. 407/CC/2024, din data de 19.10.2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Deva, judeţul Hunedoara, în dosarul penal nr. 9012/221/2024. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 24 octombrie 2024, ora 14:30”, e sentința Tribunalului Hunedoara.

Adrian Marțian a negat, în continuare, că ar fi în spatele răpirii celor trei copii. Chiar el a anunțat dispariţia acestora la Poliție pentru ca frații să fie găsiți chiar în mașina lui, în Serbia. Copiii au fost aduși în țară și plasați într-un centru aflat în subordinea DGASPC Hunedoara.