Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident pe strada Sever Bocu din Timisoara. Din primele informații obținute de la anchetatori, acesta ar fi lovit o mașină, apoi a ricoșat în alt autoturism, după care motocicleta a fost proiectată în doi copaci de pe marginea drumului.
Rănită a fost și o tânără de 25 de ani, care se afla pe motocicletă alături de tânărul de 21 de ani.
“Un tânăr de 21 de ani a condus o motocicletă pe strada Sever Bocu din Timisoara, pe banda 1 de circulație, dinspre Ion Ionescu de la Brad, iar la trecerea pe banda a doua, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în fața sa pe banda 1, fiind proiectat într-un alt autoturism care se deplasa în fața sa pe banda 2, ulterior fiind din nou proiectat în 2 copaci ornamentali aflați în afara părții carosabile pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma impactului, motociclistul și pasagera acestuia, o tânără de 25 de ani, au fost răniți și transportați la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, a transmis IPJ Timiș.



