A fost prins piromanul din Arad

Bărbatul care a incendiat mașinile unui afacerist din Arad, a fost prins de polițiști. Potrivit unor surse, acesta le-a povestit anchetatorilor că ar fi fost plătit de un alt bărbat pentru a comite infracțiunea.

 

 

Nemulțumirea celui care a comandat totul a venit după ce sora lui ar fi împrumutat bani de la afacerist, iar când a vrut să-i înapoieze, omul de afaceri i-ar fi cerut o sumă mai mare.

 

Piromanul a fost prins la o săptămână după atac, iar procurorii au cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cel care l-a instigat se află la audieri. Incendiul violent din cartierul Micălaca din Arad a distrus patru autoturisme, dar și balcoanele a două apartamente.

 

 

„​Prin ordonanţa procurorului din data de 11.11.2024 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul N.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată și inculpatul M.S., cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la distrugere.

 

​În data de 11.11.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului N.M. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.11.2024, până în data de 10.12.2024.

​În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că: în data de 05.11.2024, în jurul orei 04:00, inculpatul N. M., în considerarea aceleiași rezoluții infracționale, fiind instigat de către inculpatul M. S., în timp ce se afla în zona parcării blocului nr. 608 de pe str. Beiuș din mun. Arad, a adus în stare de neîntrebuințare și/sau a distrus/degradat, prin incendiere, autoturismele persoanei vătămate P. A.-L., deflagrația extinzându-se și la nivelul autoturismelor aparținând persoanelor vătămate M. A. E., L.-L. N., M. D.-C., A. A.-E. și B. I.-A., respectiv al elementelor de structură/tâmplărie PVC ale balcoanelor apartamentelor aparținând persoanelor vătămate P. L.-N. și C. D.-G., acțiuni neurmărite de către suspect dar al căror rezultat a fost acceptat de către acesta”, transmit procurorii.