De câțiva ani, în centrul Aradului, într-un parc dedicat unei personalități locale, privitorii pot observa un ansamblu monumental cu semnificații ezoterice, inițiatice particulare. Mai exact, este vorba despre reprezentarea alegorică a ,,Ucenicului”, primul stadiu al inițierii masonice.
Cum se cunoaște, massoneria ca societate inițiatică și școală ezoterică, este structurată pe un sistem de grade simbolice. Lojile albastre, destinate formării unor deprinderi esențiale pentru un mason, dispun de trei grade, trei niveluri ale parcursului ezoteric: ucenic, companion și maestru.
Ansamblul statuar ,, Ucenicul” a fost edificat de sculptorul Camil Păcurar, cu suportul direct al Asociației Rubio Pro Copilărie Pro Viață, reprezentată prin Ciprian Cristea, lojei masonice Sever Frentiu 6020, a vicepreședintelui CJ Arad, Sergiu Bilcea și a companiei Aptiv.
Monumentul înfățișează un copil care parcă face primii pași destul de timid , punandu și degetul arătător peste buze și ținând sub braț un ,,corn al abundenței”. Alegoric, imaginea sugerează trecerea omului din planul profan în spațiul sacru, de la condiția de neofit la cea de inițiat. Ucenicul învață să umble timid prin noul spațiu care i se revelează în templul masonic, descoperind gradual misterele cunoașterii, prin intermediul simbolurilor. În această ipostază el nu poate vorbi, doar ,,vede, tace și învață”.
Ucenicul nu poate dezvălui misterele inițierii masonice, de aceea are degetul peste buze. Inițierea fiind un act personal, nu poate fi relatată, fiecare trăind o în mod propriu. ,,Cornul abundenței ” purtat de către inițiat face referire la fertilitatea și fecunditatea alegoriilor pe care acesta le poate obține în societatea fraternă în care tocmai a intrat.
Ansamblul,, Ucenicul ” din Arad îl poartă pe privitor înapoi spre tradiții ancestrale, spre un mediu cultural și spiritual sincretic, îndemnându-l la o reflecție asupra propriei condiții. Monumentul ne arată tuturor că indiferent de condiția profesională sau socială la care ne situăm, rămânem toată viața în esență ucenici, adică ființe aflate în drumul spre desăvârșire.
A consemnat Antoniu Martin, istoric și jurnalist



