După patru luni de interimat, Ilie Bolojan transmite că nu va demisiona și cere ieșirea rapidă din blocajul politic. Premierul demis avertizează că prelungirea provizoratului poate costa România miliarde prin dobânzi mai mari, reclamă că banii se apropie de epuizare în sănătate și transporturi și indică primul pas pe care îl consideră obligatoriu: președintele României să desemneze un premier.
„E timpul pentru decizii! Costurile iresponsabilității coaliției de facto PSD-AUR, care a lăsat România fără guvern într-o perioadă de crize interne și externe, fără să pună nimic în loc, pot crește în fiecare zi”, își începe Bolojan mesajul.
Premierul demis spune că Executivul interimar și-a făcut datoria în cele patru luni în care a funcționat cu atribuții limitate și respinge ideea unei demisii. În opinia sa, o asemenea decizie ar adânci blocajul.
„Nu voi abandona țara și, indiferent de greutățile zilnice, îmi voi îndeplini responsabilitățile asumate până când voi putea preda mandatul succesorului meu. Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza și să blocheze până și activitățile guvernamentale curente. Ar fi iresponsabil”, afirmă Ilie Bolojan.
Dincolo de războiul politic, Bolojan aduce în discuție o problemă cu efect direct asupra funcționării statului: necesitatea unei rectificări bugetare. „În condiții normale, bugetele aprobate ar trebui să acopere cheltuielile până la sfârșitul anului. Din păcate, din incompetență sau premeditat, în unele domenii fondurile prevăzute sunt pe cale să se epuizeze și este absolut necesară rectificarea bugetară. În sănătate și transporturi, de exemplu”, susține premierul demis.
Acesta avertizează și că instabilitatea politică poate ajunge direct în factura plătită de stat pentru împrumuturi. „Chiar dacă rezultatele financiare ale guvernului sunt bune, instabilitatea politică majorează dobânzile. Fiecare punct procentual poate însemna miliarde anual”, afirmă Bolojan, adăugând că incertitudinea privind viitorul Executiv ar putea influența inclusiv percepția investitorilor și evaluarea ratingului de țară.
În acest context, mesajul său se îndreaptă și către Cotroceni. Bolojan spune explicit că deblocarea trebuie să înceapă cu desemnarea unui nou premier.
„Pentru a putea evita costurile, România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede. Primul pas pentru deblocare este desemnarea de către președintele României a unui premier credibil. Acesta ar urma să-și negocieze sprijinul parlamentar pentru noul guvern”, transmite liderul PNL.



