Cunoscuta Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara se pregătește de demolare. Lucrările pentru relocarea utilităților avansează, iar dacă nu vor apărea probleme neprevăzute, vechea pasarelă ar urma să dispară la începutul lunii septembrie.
În locul acesteia va fi realizată o nouă pasarelă, iar municipalitatea dă asigurări că nici lacătele lăsate de-a lungul timpului de îndrăgostiți nu vor fi pierdute.
„Avansează relocarea utilităților la Pasarela Îndrăgostiților. Dacă nu apar probleme, pasarela va fi demolată la început de septembrie. P.S. Nu am uitat de lacăte – avem grijă de ele până la finalizarea noii pasarele”, a transmis Primăria Timișoara.
Pasarela a devenit cunoscută în special datorită sutelor de lacăte prinse de balustrade de cuplurile care au transformat locul într-un simbol al poveștilor lor de dragoste.





