Timișorenii sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Timișoarei | City Celebration, însă autoritățile atrag atenția că temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius. Pentru a reduce efectele caniculei, Primăria Timișoara a amenajat puncte de hidratare și a redeschis centrele de prim ajutor.
„Vin zile cu temperaturi de până la 38°C, dar vine și Ziua Timișoarei | City Celebration. Între evenimente, vă puteți opri pentru o pauză de hidratare la unul din cele două puncte amenajate la locație, în Parcul Civic sau în Parcul I.C. Brătianu”, a transmis Primăria Timișoara.
În colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, municipalitatea a redeschis și punctele de prim ajutor, unde oamenii se pot răcori, hidrata și pot primi asistență medicală dacă este nevoie.
„Redeschidem, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, și punctele de prim ajutor, unde vă puteți răcori, hidrata și, la nevoie, puteți primi sprijin medical”, se arată în mesajul administrației locale.
Punctele de prim ajutor vor fi deschise zilnic, între orele 10:00 și 18:00, în următoarele locații: Oficiul Poștal nr. 1 – Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 2; Opera Națională Română Timișoara; Oficiul Poștal nr. 5 – Ghișeul 1, Bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 17;Piața Iosefin; Piața Badea Cârțan.
Autoritățile le recomandă participanților la evenimente să consume suficiente lichide, să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf și să apeleze la punctele de prim ajutor dacă se confruntă cu probleme cauzate de temperaturile ridicate.



