Unul dintre cele mai mari proiecte de agrement din vestul României prinde contur în județul Timiș. Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest vor construi, în parteneriat, cel mai mare aquapark din Banat, o investiție estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că proiectul va fi primul aquapark din Banat realizat din fonduri publice: „Construim, împreună cu Primăria Sânnicolau Mare, cel mai mare aquapark din Banat. Este o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro realizată printr-un parteneriat între Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și ADR Vest. Va fi primul aquapark din Banat construit din fonduri publice și unul dintre cele mai importante proiecte de agrement din vestul României”, a transmis Alfred Simonis.
De ce a fost ales Sânnicolau Mare
Potrivit președintelui CJ Timiș, alegerea orașului Sânnicolau Mare nu este întâmplătoare. Zona dispune de importante resurse de apă geotermală, iar administrația locală avea deja pregătită documentația necesară pentru demararea investiției.
„Am ales Sânnicolau Mare pentru că aici există una dintre cele mai valoroase resurse de apă geotermală din această parte a țării, dar și pentru că administrația locală a pregătit din timp un proiect matur, gata pentru finanțare și execuție. Este, în același timp, un proiect de suflet al primarului Dănuț Groza și al orașului Sânnicolau Mare, la care a lucrat timp de mai mulți ani”, a explicat Simonis.
CJ Timiș: Sprijin pentru proiectele mari ale comunităților
Alfred Simonis a subliniat că investiția face parte din strategia Consiliului Județean de a susține proiecte majore în toate comunitățile din județ.
„Consiliul Județean Timiș continuă să investească în toate comunitățile din județ. Până astăzi avem zeci de parteneriate cu administrațiile locale pentru proiecte de infrastructură, iar acesta este primul pe care îl realizăm împreună cu Primăria Sânnicolau Mare.”
Președintele CJ Timiș consideră că administrația județeană trebuie să contribuie la realizarea investițiilor care depășesc posibilitățile financiare ale unei singure administrații locale.
Sânnicolau Mare vrea să concureze cu ștrandurile din Ungaria
Noua investiție are potențialul de a transforma Sânnicolau Mare într-o destinație importantă pentru turism și agrement, într-o zonă în care, până acum, mulți timișeni preferau să treacă granița pentru astfel de facilități.
„Ani la rând, foarte mulți timișeni au mers la ștrandurile din Mako sau Szeged. Odată cu finalizarea lucrărilor la viitorul aquapark, Sânnicolau Mare ar putea să devină un nou pol de atracție pentru agrement și turism, un loc în care să vină oameni din tot județul, din vestul țării și chiar din Ungaria”, a transmis Alfred Simonis.




