Un nou scandal legat de infrastructura rutieră se conturează în comuna Sânandrei, după ce consilierul local AUR, Liviu Gherman, susține că un drum asfaltat, estimat la aproximativ un milion de euro, nu ar fi fost construit pe amplasamentul prevăzut în documentația oficială.
Potrivit unei postări publicate de alesul local, analiza documentației cadastrale, a schițelor tehnice și a măsurătorilor efectuate în teren ar indica faptul că traseul actual al drumului diferă de cel înscris în acte.
„În urma analizării documentației cadastrale, a schițelor anexate și a măsurătorilor efectuate în teren, rezultă că drumul asfaltat nu este amplasat pe aliniamentul prevăzut în actele oficiale”, afirmă Liviu Gherman.
„Asfalt pe alt traseu”
Consilierul susține că documentele existente indică un amplasament legal diferit față de cel pe care se află în prezent carosabilul.
„În realitate, carosabilul a fost executat pe un alt traseu, care nu corespunde celui înscris în documentația cadastrală și tehnică”, mai afirmă acesta.
În postarea sa, Gherman explică faptul că drumul ar fi fost realizat în urmă cu aproximativ 15 ani, în cadrul lucrărilor legate de centura Carani, de către o altă persoană, iar ulterior ar fi fost asfaltat de Primăria Sânandrei fără verificarea amplasamentului prevăzut în documentația oficială.
Schițe și măsurători invocate ca dovezi
Consilierul local spune că schițele și măsurătorile pe care le-a analizat evidențiază diferențe clare între traseul legal și cel existent în teren.
„Schița anexată și măsurătorile efectuate evidențiază în mod clar diferențele dintre amplasamentul legal al drumului și poziția acestuia din teren, demonstrând că asfaltarea s-a realizat pe un alt amplasament decât cel prevăzut în documentația oficială”, susține acesta.
Miza: un proiect de aproximativ un milion de euro
Potrivit lui Liviu Gherman, valoarea totală a drumului se ridică la aproximativ un milion de euro, motiv pentru care solicită clarificări privind modul în care a fost realizată investiția și respectarea documentației tehnice.
Până la acest moment, reprezentanții Primăriei Sânandrei nu au prezentat un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate de consilierul local. În lipsa unei poziții oficiale, afirmațiile rămân la nivelul susținerilor făcute public de acesta.



