Lucrările la cele 3 pasaje subterane din centrul Târgu Jiului vor începe în această vară

Ordinul de începere pentru realizarea celor trei pasaje subterane din zona centrală a municipiului Târgu Jiu va fi dat în această vară, după încheierea anului școlar, având în vedere că circulația va fi închisă în totalitate pe strada Unirii, în zona lucrărilor, timp de mai multe luni.

‘Lucrările vor începe în această vară, am decalat puțin termenul, ținând cont de faptul o perioadă de timp, noi sperăm cât mai scurtă, dar e vorba de câteva luni, zona centrală a municipiului Târgu Jiu și cele trei pasaje de la Colegiul ‘Tudor Vladimirescu’, magazinul Parâng și Piața Mare, toată acea zonă va fi închisă pe perioada în care se execută aceste trei investiții extrem de importante pentru orașul nostru. Am considerat că este mai bine ca ordinul de începere să-l dăm la începutul verii, odată cu închiderea activității unităților de învățământ, pentru că și traficul va fi mult mai redus. Traficul pe strada Unirii va fi închis pentru cel puțin șase luni, pentru că nu se poate executa lucrarea cu un trafic intens în acea zonă’, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Potrivit acestuia, banii pentru această investiție, respectiv 60 de milioane de euro, au fost accesați de autoritatea locală în cadrul Programului Operațional Regional.