Locuitorii din satul Covaci (comuna Sânandrei) vor avea probleme cu furnizarea apei potabile în următoarea perioadă. Aquatim finalizează o investiție.
Sunt pe terminate lucrările la Gospodăria de Apă din sat. De aceea, trebuie făcute probele tehnologice, care se vor face din 18 februarie până în 11 martie inclusiv. Zilnic, între orele 8-15, din acest motit pot apărea perturbări în furnizare, întreruperi sau moment cu presiune scăzută, transmite Aquatim.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice și stocați-vă necesarul pentru perioada de întrerupere.



