Administrația Fritz a uitat din nou să anunțe la timp o închidere de trafic. Pe unde nu se poate circula

Administrația Fritz e renumită că de multe ori uită să comunice la timp închiderile de trafic și la fel a făcut și astăzi. A anunțat închiderea circulației pe un sens pe o stradă din zona Căii Lipovei după ce restricția a intrat în vigoare.

Acolo se lucrează la un proiect imobiliar privat. ”Astfel, traficul rutier va fi restricționat pe strada Louis Pasteur, în perioada 27.10.2025 – 20.12.
2025. În acest interval, circulația se va desfășura pe un singur sens, dinspre strada Pomiculturii spre strada Divizia 9 Cavalerie, pentru a permite organizarea de șantier aferentă unui proiect imobiliar aflat în dezvoltare”, informează primăria, azi, după ora 10,30.

Marți și joi nu se va circula normal pe strada Hărniciei din Calea Șagului. ”Totodată, circulația rutieră va fi închisă în data de 28.10.2025, intervalul orar 07:00 17:30, și în data de 30.10.2025, în intervalul orar 07:00-17:30, pe strada Hărniciei, pe tronsonul cuprins între Intrarea Mierlei și strada Mureș, respectiv închiderea intersecției dintre strada Mureș și strada Hărniciei, cu devierea traficului de pe strada Mureș, pe Aleea Inului. Solicitarea din partea SDM vine în vederea realizării trecerilor de pietoni supraînălțate”, mai informează municipalitatea.

De marți, se va circula cu restricții și pe Bulevardul Mihai Viteazu, deoarece lucrează compania de gaz. ”De asemenea, în perioada 28.10.2025 – 19.11.2025, circulația rutieră va fi restricționată pe bulevardul Mihai Viteazu, în vederea realizării de inlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz. Solicitarea vine din partea Del Gaz”, mai transmit reprezentanții primăriei.