Pentru că legea în România e proastă: un bărbat drogat a intrat în două apartamente din zona Soarelui

În condițiile în care consumul de droguri nu este infracțiune în România, avem parte de tot mai multe incidente absolut deviante, și unul s-a petrecut duminică seara în Timișoara. Un bărbat ”torpilat” a intrat în două apartamente de la etajul 1 al unui bloc din zona Soarelui.

Cel în cauză are 40 de ani și a intrat ieri seară, în jurul orei 22, în două apartamente dintr-un imobil de pe strada Victor Gaga. Potrivit poliției, ambele erau la etajul 1. În primul era o femeie, iar drogatul și-ar fi dat tricoul jos, după ce a făcut o confuzie cu o altă persoană cu care ar fi trebuit să se întâlnească. A plecat signru și a intrat în vecini, la altă femeie, tot eronat”. Evident, cele două au sunat la poliție.

Agitat, cu semne vizibile de consum de droguri, bărbatul a fost dus la Clinica de Psihiatrie ”Eduard Pamfil”.  Se fac verificări pentru infracțiunea de violare de domiciliu. Bărbatul mai are un dosar penal pentru că a fost prins la volan sub influența drogurilor.