Consultări la Deta, pentru actualizarea PUG

Primăria orașului Deta din județul Timiș a inițiat demersurile în vederea actualizării Planului Urbanistic General (PUG) al localității. Până în data de 14 septembrie, se va desfășura procedura legală de informare și consultare a publicului.

Cei interesați pot consulta documentația pe pagina de internet a orașului ( https://www.detatm.ro/) sau la Compartimentul Urbanism din cadrul primăriei orașului  Deta. De altfel, săptămâna trecută a avut loc și o dezbatere pe această temă, cu participarea persoanelor fizice și juridice interesate, organizațiilor societății civile și reprezentanților instituțiilor publice interesate.

”Actualizarea Planului Urbanistic General al Orașului Deta ca documentație tehnică de urbanism având caracter de reglementare are ca obiect direcționarea și coordonarea amenajării teritoriului, precum și dezvoltarea localităților component pe termen scurt, ținându-se seama de ultimele evoluții și dezvoltări pe care unitatea administrativă le-a cunoscut în ultimii ani”, se arată în anunțul primăriei Deta.

Planul Urbanistic General stabilește reglementări generale pentru dezvoltarea teritoriului, inclusiv funcțiunile admise, condițiile de construire, utilizarea terenurilor, dezvoltarea infrastructurii și protecția mediului.

În acest caz, elaboratorul documentației este Total Business Land SRL din Alba Iulia.